„Dincolo de Marea Tăcere”: Protestatarii italieni cer măsuri împotriva abuzurilor sexuale din Biserica Catolică

John Wojnowski, în vârstă de 75 de ani, protestează în fața Nunțiaturii Apostolice a Sfântului Scaun de peste 20 de ani. El spune că a fost molestat de un preot când avea 15 ani (Petula Dvorak/The Washington Post).
  • Activiștii anti-abuzuri au manifestat vineri în apropierea ambasadei Vaticanului în Italia pentru a cere luarea de măsuri în cazul abuzurilor sexuale din Biserica Catolică italiană.
  • Protestul vine în contextul în care se discută în prezent despre modul în care ar trebui organizată o astfel de anchetă.
  • Un mic grup de protestatari s-a îndreptat spre clădirea Nunțiaturii Apostolice, purtând pancarte cu imagini de bărbați și femei cu lenjerie intimă pătată de sânge.

Activiștii anti-abuzuri au manifestat vineri în apropierea ambasadei Vaticanului în Italia pentru a cere luarea de măsuri în cazul abuzurilor sexuale din Biserica Catolică italiană, notează Reuters. Protestul vine în contextul în care se discută în prezent despre modul în care ar trebui organizată o astfel de anchetă.

Un mic grup de protestatari s-a îndreptat spre clădirea Nunțiaturii Apostolice, în apropiere de centrul Romei, purtând pancarte cu imagini de bărbați și femei cu lenjerie intimă pătată de sânge. Unul dintre protestatari avea pe cap un văl de călugăriță.

Aceștia au declarat că s-au inspirat dintr-un protest organizat în capitala estoniană Tallinn în luna aprilie, care a urmărit să atragă atenția asupra presupuselor violențe comise de forțele rusești invadatoare împotriva femeilor din Ucraina. În cadrul acelui protest, demonstranții și-au aplicat sânge fals pe lenjeria intimă și pe picioare.

Protestatarii: victime ale abuzurilor sexuale

Din nefericire, am trăit experiența pedofiliei și fiecare victimă știe că nu-și poate reveni din ceea ce a trăit, dar cea mai mare dorință este ca alți copii să nu sufere ceea ce am trăit noi”, a declarat activistul Francesco Zanardi.

Zanardi, în vârstă de 51 de ani, conduce „Rete l’Abuso” (Rețeaua Abuzurilor), iar în februarie a format o organizație numită „Dincolo de Marea Tăcere”, împreună cu alte opt grupuri, pentru a face presiuni asupra Bisericii din Italia să accepte o anchetă imparțială.

Episcopii italieni sunt împărțiți cu privire la faptul dacă o eventuală investigație la scară largă ar trebui să fie internă, folosind resursele existente.

De asemenea, aceștia sunt divizați și asupra faptului dacă ar trebui să se limiteze la trecutul recent sau să meargă înapoi cu zeci de ani.

„Este nevoie de un organism ‘super partes’ (imparțial), care în acest caz este statul, pentru a gestiona situația, dar statul a fost singura mare absentă în toată această problemă de ani de zile”, a declarat Zanardi.