Strada Eroilor Ucraineni. Cum iau naștere numele străzilor

  • Adresele ambasadelor rusești sunt schimbate ca formă de protest împotriva războiului din Ucraina.
  • În Riga, strada unde se află ambasada rusă, va fi redenumită strada Independenței Ucrainei.
  • În Vilnius strada fără nume pe care se află ambasa a devenit Strada Eroilor Ucraineni.

Adresele ambasadelor rusești sunt schimbate ca formă de protest împotriva războiului din Ucraina. În capitala Letoniei, Riga, secțiunea din strada Antonijas, unde se află ambasada rusă, va fi redenumită strada Independenței Ucrainei. Iar în Vilnius, Lituania, strada fără nume pe care se află ambasada (a cărei adresă se referea la cea mai apropiată stradă principală) a devenit Ukrainos Didvyrių g.: Strada Eroilor Ucraineni.

În cadrul unui proiect de cercetare multidisciplinar internațional, publicația The Conversation a studiat modelele în schimbare ale redenumirii străzilor din Germania de Est și Polonia în ultimii 100 de ani.

Autorii proiectului au realizat că atunci când un nou regim ajunge la putere, acesta își afirmă de obicei controlul simbolic asupra spațiului public prin redenumirea străzilor care făceau referire la valorile și eroii predecesorilor săi.

Cine botează strada: lideri, volori sau scuze

Regimurile socio-politice succesive și-au impus viziunea ideologică asupra peisajului stradal prin comemorarea liderilor lor sau a valorilor lor.

Cercetările arată că orașele și localitățile folosesc, de asemenea, denumirile străzilor pentru a-și exprima și construi identitățile culturale locale. Leipzig este renumit pentru industria sa editorială și, prin urmare, are multe străzi care poartă numele editorilor locali și al scriitorilor și muzicienilor ale căror lucrări au fost tipărite acolo. Poznań comemorează activismul social local din secolul al XIX-lea, Zbąszyń aduce un omagiu muzicii populare locale de cimpoi, în timp ce Annaberg-Buchholz onorează tradițiile sale miniere.

Schimbarea denumirii străzilor din Germania a avut adesea ca scop repararea greșelilor trecutului prin comemorarea jurnaliștilor care au luptat pentru presa liberă, a minorităților oprimate în timpul celui de-al Treilea Reich sau a luptătorilor din rezistență

„Oboseala ideologică”

Atunci când denumirile străzilor sunt motivate ideologic, redenumirea acestora este întâmpinată cu entuziasm inițial, dar, în timp, apare opoziția. Locuitorii trimit scrisori către ziarele locale și petiții către consiliu, de exemplu. Dimpotrivă, atunci când istoria persoanei comemorate în numele străzii este mai puțin cunoscută, oamenii tind să o treacă cu totul cu vederea.

Mulți susțin că sarcina administrativă pe care o implică redenumirea și actualizarea documentelor, a cărților de vizită, a plăcuțelor scumpe cu numele străzilor – nu justifică întotdeauna efortul de a „revopsi” simbolic peisajul stradal. Ceea ce am numit „oboseală ideologică” poate avea ca rezultat faptul că noile ansambluri de locuințe optează pentru denumiri neutre.