- Astăzi se lansează „instalația artistică” denumită „Operatiunea Artistica Speciala”.
- Evenimentul reprezintă un însemn de solidaritate față de poporul ucrainean.
- Evenimentul va începe vineri, 29 Aprilie, la ora 12, în Piațeta Regelui, lângă Ambasada Rusiei din România.
- Acțiunea se va desfășura pentru următoarele 30 de zile.
Astăzi se lansează „instalația artistică” denumită „Operatiunea Artistica Speciala”. Evenimentul reprezintă un însemn de solidaritate față de poporul ucrainean în lupta lor impotriva invadatorilor ruși. Instalația în aer liber va prezenta opere artistice realizate de artiști ucraineni dar și români.
Evenimentul va începe vineri, 29 Aprilie, la ora 12, în Piațeta Regelui, intersecția dintre Bulevardul Kiseleff cu Strada Ion Mincu, lângă Ambasada Rusiei din România. Acțiunea se va desfășura pentru următoarele 30 de zile.
„Operațiunea Artistică Specială”
„Bine ați venit la această “Operațiune Artistică Specială”! Acesta nu este un protest, nici măcar o instalație artistică sau expoziție în aer liber. Este ce vrem noi să fie!Asta ne arată și învață Kremlinul în fiecare zi prin propaganda și agenții lor locali. Kremlinul ne spune că genocidul este demn de premiat cu medalii, distrugerea sistematică a orașelor este de fapt o eliberare de sub opresiune și că istoria Ucrainei are nevoie de niște ajustări prin o nouă curriculă educațională,” notează Florin Covaci.
„Vrem că acest demers să ajungă până la Kremlin și din acest motiv vom face această acțiune chiar lângă Ambasada Rusiei”, anunță politicianul.
Partenerii noștri