Știu, deci știi. Ucraina

În istoria Europei Răsăritene adversitatea ruso – ucraineană are o lungă carieră. Centru al creștinării slavilor răsăriteni acum mai bine de un mileniu, Kievul, rival al Bizanțului și numit în Evul Mediu Celălalt Constantinopol se separa în 1448 de Moscova  cnejilor ruși, pe plan bisericesc rămânând  legat de sudul balcanic.

Peste ani, în 1633, având în frunte pe mitropolitul Kievului care era românul Petru Movilă, din neamul domnilor Moldovei, Ucraina se distanțează iarăși de Rusia, dezvoltând o ortodoxie de formă latină, pro – occidentală, nutrită de catolicismul Poloniei vecine. Dintre discipolii lui Petru Movilă, unii au devenit cunoscuți reformatori, iarăși pro – occidentali ai lui Petru cel Mare, precum Ștefan Iavorski  și Teofan Procopovici.