- Au început să fie publicate predicții cu privire la nominalizările pentru premiile Emmy de anul acesta.
- Pe lista predicțiilor pentru premiile Emmy din 2023 se află actrițele Jenna Ortega („Wednesday”) și Bella Ramsey („The Last of Us”).
- Seriale faimoase precum „The Crown”, „Better Call Saul” și „House of the Dragon” se află și ele pe lista predicțiilor pentru premiile Emmy.
Au început să apară predicțiile pentru premiile Emmy 2023, chiar dacă nominalizările se vor anunța în mod oficial abia în luna iulie a anului curent. Conform The Hollywood Reporter, decernarea premiilor Emmy va avea loc în luna septembrie, iar nominalizările vor fi propuse de membri ai Academiei.
Entuziasmul pasionaților de cinematografie i-a determinat pe aceștia să facă predicții cu privire la actorii, actrițele și materialele care ar putea fi pe lista nominalizărilor. Astfel, am selectat pentru tine predicțiile realizate de Indie Wire, pentru câteva dintre principalele categorii ale premiilor Emmy.
Actorii care ar putea fi nominalizați la premiile Emmy
În ceea ce privește premiul pentru cel mai bun actor principal într-un serial dramatic, predicțiile sunt mult mai diversificate. Jeremy Strong este unul dintre câștigătorii edițiilor anterioare a premiilor Emmy, pentru rolul său în serialul „Succession”. Ea ar putea primi o nominalizare și anul acesta. Predicțiile nu sunt la fel de clare pentru Matthew Rhys, nominalizat anterior pentru rolul său în seria „Perry Mason”.
Pe lista potențialelor nominalizări se regăsesc Brian Cox („Succession”) și Bob Odenkirk („Better Call Saul”), întrucât ambele serii au ajuns la final, iar aceasta este ultima lor șansă de a câștiga unul dintre premiile Emmy. Dominic West („The Crown”) ar putea fi nominalizat, întrucât joacă același rol care i-a adus recent premiul Emmy lui Josh O’Connor.
Chiar dacă serialul „House of the Dragon” este urmărit la scară largă, este posibil ca Paddy Considin sa nu fie la fel de votat ca Jeff Bridges („The Old Man”) sau Gary Oldman („Slow Horses”). Cei din urmă au câștigat simpatia publicului, amândoi fiind câștigători ai premiului Oscar. Harrison Ford („1923”), Nicco Annan („P-Valley”) și Antony Starr („The Boys”) ar putea fi și ei nominalizați anul acesta.
Ce actrițe ar putea fi nominalizate la premiile Emmy
Jennifer Coolidge ar putea obține o nominalizare pentru rolul său în serialul „White Lotus”. Concurența lui Coolidge este reprezentată de Melanie Lynskey („Yellowjackets”) , însă Tawny Cypress și Juliette Lewis au șanse decente să fie nominalizate pentru rolurile lor din aceeași serie.
Deși aflate la început de drum, Emma D’Arcy („House of the Dragon”) și Bella Ramsey („The Last of Us”) ar putea fi nominalizate pentru premiile Emmy. Actrițe mai experimentate precum Imelda Staunton („The Crown”), Helen Mirren („1923”) și Christine Baranski („The Good Fight”) au și ele parte de mari șanse la nominalizare.
Keri Russell („The Diplomat”) și Betty Gilpin („Mrs. Davis”) au fost nominalizate anterior la premiile Emmy, iar Elisabeth Moss („The Handmaid’s Tale”) se află și ea pe lista predicțiilor, fiind deja câștigătoarea unui Emmy pentru același rol.
Care sunt predicțiile pentru cele mai bune actrițe în seriale de comedie
Cu privire la serialele aflate la început de drum, Jenna Ortega („Wednesday”) și Natasha Lyonne („Poker Face”) au probabil cele mai mari șanse la câte o nominalizare. Ana Gasteyer („American Auto”) și Rose McIver („Fantome”) sunt și ele pe lista predicțiilor pentru premiile Emmy de anul acesta.
Elle Fanning („The Great”), Devery Jacobs („Reservation Dogs”), Selena Gomez („Only Murders in the Building”) și Bridget Everett („Somebody Somewhere”) se află și ele pe lista predicțiilor.
Quinta Brunson, creatoarea și vedeta „Abbott Elementary”, este una dintre cele mai sigure predicții pentru premiile Emmy 2023. Rachel Brosnahan intră în cursa nominalizărilor pentru ultima oară, grație rolului său în serialul „The Marvelous Mrs. Maisel”. Christina Applegate și Linda Cardellini („Dead to Me”) au fost nominalizate anterior pentru aceeași categorie, astfel încât au șanse mari și pentru nominalizările de anul acesta.
Kerry Washington ar putea fi nominalizată pentru rolul său în „Unprisoned”, la fel cum și Maya Rudolph se află pe lista predicțiilor pentru premiile Emmy pentru rolul pe care îl joacă în seria „Loot”.
Partenerii noștri