- Întâlnirea dintre Elon Musk și Recep Erdogan a avut loc duminică la Turkish House, din New York.
- Erdogan l-a încurajat pe Musk să construiască următoarea uzină Tesla în Turcia.
- SpaceX vrea să lucreze cu autorităţile turceşti pentru a obţine autorizaţiile necesare astfel încât să ofere servicii de comunicaţii prin satelit Starlink în Turcia.
Elon Musk a venit cu băiatul în brațe la discuțiile cu președintele Turciei. Recep Erdogan a venit și cu un cadou: i-a oferit o minge fiului lui Musk. X Æ A-12 Musk (prescurtat X) este unul dintre cei trei copii pe care Musk i-a avut cu Grimes în relația sa cu cântăreața pop. Cuplul a declarat că s-au „semi-separat” în septembrie 2021, dar au rămas apropiați și de atunci au mai avut încă doi copii.
Musk, care a fost deschis în credința sa că oamenii ar trebui să aibă mai mulți copii pentru a preveni prăbușirea populației lumii, are acum 10 copii cunoscuți cu trei femei diferite. Întâlnirea dintre Musk și Erdogan a avut loc la Turkish House, lângă clădirea Națiunilor Unite din New York, cu președintele turc în oraș pentru a participa la cea de-a 78-a Adunare Generală a Națiunilor Unite.
O declarație a Direcției de Comunicații din Turcia a spus că Musk și Erdogan au discutat despre punerea la dispoziție a Starlink în Turcia și că președintele turc i-a cerut și lui Musk să construiască o fabrică Tesla în țară.
Erdogan a mai spus că Turcia este deschisă la cooperare în domenii precum inteligenţa artificială şi Starlink, reţeaua de sateliţi de comunicaţii a companiei SpaceX, deţinută tot de Musk. Acesta din urmă a spus că SpaceX vrea să lucreze cu autorităţile turceşti pentru a obţine autorizaţiile necesare astfel încât să ofere servicii de comunicaţii prin satelit Starlink în Turcia.
Partenerii noștri