Pauzele de toaletă, subiect de controverse în tenis: „Va exista o modificare a regulilor”

Stefanos Tsitsipas la US Open 2021. Sursa foto: Hepta

Pauzele de toaletă excesiv de lungi sau pauzele medicale solicitate în momente critice, ar putea fi în curând de domeniul trecutului în tenisul masculin, circuitul ATP plănuind să impună reguli mai stricte, a declarat pentru Reuters o sursă din cadrul organismului de conducere al tenisului masculin.

Această practică a fost mult timp o problemă pentru jucători, cel mai recent la US Open, unde Stefanos Tsitsipas a fost acuzat de Andy Murray că a făcut o pauză prea lungă la toaletă, într-un moment critic al meciului din primul tur.

Grecul, numărul trei mondial, care a câștigat meciul, a negat acuzația și a declarat că nu a încălcat nicio regulă, deoarece nu există limite de timp pentru pauzele la toaletă.

„Va exista o modificare a regulilor în ceea ce privește pauzele pentru baie și pentru pauzele medicale pe teren”, a declarat o sursă ATP pentru Reuters.

„Sper că înainte de începerea sezonului următor, în ianuarie, vom avea o regulă mai strictă în ceea ce privește pauzele pentru toaletă și timeout-urile medicale”.

Murray a fost furios pe Tsitsipas după ce pauza grecului a durat aproape opt minute, britanicul spunând că întreruperea a avut un impact asupra rezultatului meciului.

În meciul următor, Tsitsipas a plecat la vestiare mai mult de șapte minute după ce a pierdut setul al treilea, iar la întoarcere a fost huiduit de publicul de pe Arthur Ashe Stadium.

„Cred că se ajunge în punctul în care devine cu siguranță o problemă importantă”, a adăugat sursa. „A fost o problemă de mult timp, dar acum avem o abordare destul de serioasă pentru a încerca să o schimbăm”.

Fosta campioană de la US Open, Sloane Stephens, care face parte din consiliul jucătoarelor WTA, a declarat că jucătoarele care au luat pauze prelungite la toaletă se fac vinovate de obstrucționarea jocului și a cerut organismelor de conducere să schimbe regulile.

Un purtător de cuvânt al ATP a declarat în timpul turneului că o revizuire a regulilor privind pauzele de toaletă, precum și pauzele medicale, au fost în atenția forului și că rămâne în continuare un subiect de interes.

WTA a declarat că este „întotdeauna deschisă la discuții și la evoluția regulilor dacă sunt necesare schimbări”.

Alexander Zverev, care s-a opus ca Tsitsipas să părăsească terenul în timpul semifinalei lor de la Cincinnati, de luna trecută, a declarat că comportamentul grecului la Flushing Meadows a fost „inacceptabil”.

Cu toate acestea, Tsitsipas a găsit sprijin din partea numărului unu mondial, Novak Djokovic.