Shell renunță la petrolul rusesc, regretând că a cumpărat țiței rusesc săptămâna trecută

source: hepta
  • Shell, renunță la petrolul rusesc regretând decizia de săptămâna trecută, de a cumpăra țiței rusesc.
  • Compania va opri toate achizițiile de țiței rusesc.
  • Aceasta își va închide stațiile de benzinărie din Rusia.

Shell a încetat marți, 8 martie 2022, să mai cumpere țiței rusesc și a anunțat că își va retrage treptat implicarea în toate hidrocarburile rusești, de la petrol la gaze naturale, pe teritoriul Ucrainei, devenind astfel una dintre primele mari companii petroliere occidentale care renunță complet la Rusia. De asemenea, își va închide stațiile de benzină și de combustibili pentru aviație din Rusia.

Prețul petrolului a urcat luni peste 139 de dolari pe baril, atingând cel mai ridicat nivel din iulie 2008, în condițiile în care Statele Unite și aliații europeni au început să ia în considerare interzicerea importurilor de petrol rusesc din cauza invaziei Moscovei în Ucraina.

Acțiunile Shell

Anunțul făcut astăzi, 8 martie 2022, pe site-ul companiei:

  • Vom înceta imediat să mai cumpărăm țiței rusesc pe piața la vedere și nu vom reînnoi contractele la termen.”
  • „În același timp, în strânsă consultare cu guvernele, ne modificăm lanțul de aprovizionare cu țiței pentru a elimina volumele rusești. Vom face acest lucru cât mai repede posibil, dar, din cauza locației fizice și a disponibilității alternativelor, acest lucru ar putea dura săptămâni întregi și va duce la reducerea producției la unele dintre rafinăriile noastre.
  • Ne vom închide stațiile de benzină, combustibilii pentru aviație și operațiunile cu lubrifianți din Rusia. Vom analiza cu mare atenție cel mai sigur mod de a face acest lucru, dar procesul va începe imediat.”
  • „Vom începe să ne retragem treptat din produsele petroliere, gazele de conducte și GNL din Rusia. Aceasta este o provocare complexă. Schimbarea acestei părți a sistemului energetic va necesita o acțiune concentrată din partea guvernelor, a furnizorilor de energie și a clienților, iar tranziția către alte surse de energie va dura mult mai mult timp.

Anunțul de astăzi vine în urma deciziei Shell de săptămâna trecută de a pune capăt implicării sale în proiectul gazoductului Nord Stream 2 și de a renunța la parteneriatele sale de capital cu Gazprom și entitățile conexe, inclusiv la participația sa de 27,5% în instalația de gaz natural lichefiat Sakhalin-II, la participația sa de 50% în Salym Petroleum Development și în întreprinderea energetică Gydan.