A treia rundă de negocieri: Care sunt cerințele Rusiei

source: Profimedia
  • Rusia a transmis Ucrainei că este pregătită să oprească operațiunile militare „într-un moment” dacă Kievul îndeplinește o listă de condiții.
  • Dmitri Peskov a declarat că Moscova a cerut Ucrainei să înceteze acțiunile militare și să își schimbe constituția pentru a-și consacra neutralitatea.
  • Celelalte condiții prevăd ca Ucraina să recunoască Crimeea ca teritoriu rusesc și să recunoască republicile separatiste Donețk și Lugansk ca state independente.

Rusia a transmis Ucrainei că este pregătită să oprească operațiunile militare „într-un moment” dacă Kievul îndeplinește o listă de condiții, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, notează Reuters.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a declarat că Moscova a cerut Ucrainei să înceteze acțiunile militare, să își schimbe constituția pentru a-și consacra neutralitatea. Mai mult condițiile prevăd ca Ucraina să recunoască Crimeea ca teritoriu rusesc și să recunoască republicile separatiste Donețk și Lugansk ca state independente.

Aceasta a fost cea mai explicită declarație rusă de până acum cu privire la condițiile pe care dorește să le impună Ucrainei pentru a opri ceea ce numește „operațiunea militară specială”, aflată acum în a 12-a zi.

Peskov a declarat pentru Reuters, într-un interviu telefonic, că Ucraina era la curent cu condițiile. „Și li s-a spus că toate acestea pot fi oprite într-o clipă”.

Rusia a atacat Ucraina dinspre nord, est și sud, lovind orașe precum Kiev, Harkov și portul Mariupol. Invazia, lansată la 24 februarie, a provocat cea mai gravă criză a refugiaților din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, a provocat indignare în întreaga lume și a dus la sancțiuni grele împotriva Moscovei.

Declarațiile lui Dmitri Peskov

Nu este vorba despre faptul că noi am confiscat Lugansk și Donețk de la Ucraina. Donețk și Lugansk nu vor să facă parte din Ucraina. Dar asta nu înseamnă că ar trebui să fie distruse ca urmare”, a declarat Peskov.

Pentru restul. Ucraina este un stat independent care va trăi așa cum dorește, dar în condiții de neutralitate”.

El a declarat că toate cererile au fost formulate și predate în timpul primelor două runde de discuții între delegațiile ruse și ucrainene, care au avut loc săptămâna trecută.

Sperăm că toate acestea vor merge bine și că vor reacționa într-un mod adecvat”, a declarat Peskov.

Potrivit acestuia, Rusia a fost nevoită să ia măsuri decisive pentru a forța demilitarizarea Ucrainei, în loc să recunoască doar independența regiunilor separatiste. Acest lucru a fost făcut pentru a proteja cele 3 milioane de locuitori vorbitori de limbă rusă din aceste republici, despre care a spus că sunt amenințați de 100.000 de soldați ucraineni.

Nu puteam doar să le recunoaștem. Ce aveam de gând să facem cu armata de 100.000 de oameni care stătea la granița dintre Donețk și Lugansk și care putea ataca în orice moment. Li se aduceau tot timpul arme americane și britanice”, a spus el.

De ce se consideră Rusia victimă

În perioada premergătoare invaziei rusești, Ucraina a negat în mod repetat și categoric afirmațiile Moscovei potrivit cărora ar fi pe cale să organizeze o ofensivă pentru a recupera regiunile separatiste prin forță.

Peskov a declarat că situația din Ucraina a reprezentat o amenințare mult mai mare la adresa securității Rusiei decât în 2014, când Rusia a adunat de asemenea 150.000 de soldați la granița cu Ucraina, ceea ce a provocat temeri privind o invazie rusă, dar și-a limitat acțiunile la anexarea Crimeei.

De atunci, situația s-a înrăutățit pentru noi. În 2014, au început să furnizeze arme Ucrainei și să pregătească armata pentru NATO, aducând-o în conformitate cu standardele NATO”, a adăugat Peskov.

În cele din urmă, ceea ce a înclinat balanța a fost viața acestor 3 milioane de oameni din Donbass. Am înțeles că vor fi atacați”.

Peskov a declarat că Rusia a trebuit să acționeze și în fața amenințării pe care o percepe din partea NATO, afirmând că a fost „doar o chestiune de timp” până când alianța a plasat rachete în Ucraina, așa cum a făcut-o în Polonia și România.

Pur și simplu am înțeles că nu mai puteam să suportăm acest lucru. Trebuia să acționăm”, a spus el.