O țară europeană a suspendat 3.000 de angajați din domeniul sănătății pentru că nu s-au vaccinat

Medicii din ATI amenință cu demisia în bloc în cazul în care li se taie salariul: „E incalificabil ce face clasa politică” Mediafax Foto/Hepta

Aproximativ 3.000 de angajați din domeniul sănătății din Franța au fost suspendați pentru că nu s-au vaccinat, notează BBC.

Legea a fost anunțată pe data de 12 iulie, iar ieri a intrat în vigoare. În total, această lege a vizat peste 2,7 milioane de angajați la stat, printre care medici și pompieri.

Totuși, ministrul francez al Sănătății, Olivier Véran, a declarat că „majoritatea suspendărilor sunt doar temporare”. Acesta a admis și faptul că, de când a fost anunțată această lege, au fost „câteva zeci de demisii”.

Legea presupune ca angajații din domenii-cheie să fi fost vaccinați cu cel puțin o doză până la data de 15 septembrie.

„Sunt conștient de ceea ce vă cer și știu că sunteți pregătiți pentru acest angajament; acesta face parte, într-un fel, din datoria voastră”, a spus președintele Emmanuel Macron când a anunțat această măsură.