O suedeză a fost închisă pentru „crime de război” fiindcă nu și-a împiedicat copilul de 12 ani să devină soldat

source: hepta
  • O suedeză a fost închisă pentru crime de război pentru că fiul său minor a devenit soldat.
  • Aceasta nu și-a împiedicat fiul de 12 ani să devină copil soldat în Siria, unde a fost ucis în războiul civil.
  • Băiatul, născut în 2001, a murit în 2017.

O suedeză a fost închisă pentru crime de război pentru că fiul său minor a devenit soldat. Conform sentinței, aceasta nu și-a împiedicat fiul de 12 ani să devină soldat în Siria, unde a fost ucis în războiul civil.

Băiatul, născut în 2001, a luptat începând din 2013 pentru grupări care includ Statul Islamic. El a murit în 2017. Autoritățile nu au făcut publice alte detalii de identificare despre mamă sau despre copilul ei.

Femeia în vârstă de 49 de ani, cetățean suedez care s-a întors din Siria în 2020, este prima persoană cunoscută care a fost acuzată în Suedia pentru că a favorizat recrutarea propriului fiu minor ca copil soldat.

Potrivit Organizației Națiunilor Unite, recrutarea și utilizarea copiilor cu vârsta sub 15 ani ca soldați este interzisă în temeiul dreptului umanitar internațional și recunoscută ca o crimă de război de către Curtea Penală Internațională.

Sentința tribunalului

Tribunalul districtual o condamnă pe Lina Ishaq la șase ani de închisoare pentru încălcarea gravă a dreptului internațional și crimă gravă de război”, a anunțat vineri tribunalul districtual din Stockholm, informează Reuters..

Ea, în calitatea sa de garant de protecție, a omis să împiedice ca fiul său Joan, în vârstă de 12 ani, să fie recrutat de complici necunoscuți și folosit ca copil soldat în numele SI în conflictul armat din Siria”, se arată în verdict.