Acidul folic trebuie adăugat la cele mai frecvent consumate tipuri de pâine din Marea Britanie, pentru a ajuta la prevenirea afecțiunilor coloanei vertebrale la bebeluși, anunță guvernul, conform The Guardian.
Medicii recomandă femeilor însărcinate să ia suplimente de acid folic, însă, ținând cont că aproximativ 50% dintre sarcinile din Marea Britanie sunt neplanificate, este posibil ca multe viitoare mame să nu poată face acest lucru la timp.
Brutarii vor fi obligați să adauge aditivul în făina de grâu non-integrală, cu scopul de a evita în jur de 200 de afecțiuni ale tubului neural care cauzează boli precum spina bifida și anencefalia în fiecare an.
Tubul neural formează partea timpurie a creierului și a coloanei vertebrale, în primele 12 săptămâni de gestație, de obicei înainte ca mama să știe că este însărcinată, iar funcționarea anormală poate duce la afecțiuni ale coloanei vertebrale.
Kate Steele, director executiv al Shine, o organizație caritabilă care oferă sprijin de specialitate persoanelor ale căror vieți au fost afectate de spina bifida și hidrocefalie, declară: „Îmbogățirea obligatorie a făinii cu acid folic va îmbunătăți sănătatea publică, acum și în viitor”.
„În termenii cei mai simpli, măsura va reduce numărul familiilor care se confruntă cu vestea devastatoare că bebelușul lor are anencefalie și nu va supraviețui. De asemenea, va preveni ca unii bebeluși să fie afectați de spina bifida, ceea ce poate duce la handicap fizic și sănătate precară. Aceasta este cu adevărat o zi importantă.”
Vitamina B9
Acidul folic este versiunea creată de om a vitaminei folate, cunoscută și sub numele de vitamina B9, care ajută organismul să producă globule roșii sănătoase.
Adăugarea acidului folic în alimente reprezintă o politică de sănătate publică de succes în mai multe țări din întreaga lume, inclusiv în Australia, Noua Zeelandă și Canada.
Acidul folic este deja adăugat în mod voluntar în Marea Britanie de către producătorii de alimente, la cerealele pentru micul dejun, inclusiv la unele produse fără gluten, ceea ce înseamnă că oamenii pot obține, de regulă, tot ce au nevoie pentru o dietă echilibrată, dar este necesar un aport mai mare în primele 12 săptămâni de sarcină.
NHS recomandă insistent femeilor care ar putea rămâne însărcinate sau intenționează o facă să ia o tabletă de acid folic de 400 micrograme în fiecare zi înainte de sarcină și până ajung în săptămâna a 12-a.
Făina integrală și alimentele fără gluten nu sunt supuse noii reglementări.
Sursa: The Guardian
Partenerii noștri