El Salvador vrea să construiască un oraş Bitcoin, fără impozite pe venit

El Salvador intenţionează să construiască un oraş Bitcoin la baza unui vulcan, criptomoneda fiind folosită pentru a finanţa proiectul, a anunţat preşedintele ţării, citat de BBC.

Oraşul va fi circular, de forma unei monede mari şi va fi construit în regiunea sud-estică La Unión, a declarat preşedintele Nayib Bukele.

Amplasamentul va profita de energia geotermală a vulcanului Conchagua pentru a alimenta mineritul Bitcoin, a adăugat el.

El Salvador a devenit recent prima ţară care a folosit Bitcoin ca mijloc legal de plată.

Măsura a dus la proteste pe scară largă din cauza temerilor că această criptomonedă va aduce instabilitate şi inflaţie în această ţară săracă din America Latină.

Adresându-se unei mulţimi gălăgioase la un eveniment promoţional Bitcoin în oraşul de coastă Mizata, Bukele a declarat că noul oraş planificat va „include totul”.

„Zone rezidenţiale, zone comerciale, servicii, muzee, divertisment, baruri, restaurante, aeroport, port, cale ferată – totul dedicat Bitcoin”, a spus preşedintele, care a adăugat că în oraş nu se vor percepe impozite pe venit, ci doar taxa pe valoarea adăugată (TVA).

El a precizat că jumătate din veniturile obţinute vor fi folosite pentru „a construi oraşul”, în timp ce restul va fi folosit pentru a menţine străzile „îngrijite şi curate”.

Extragerea Bitcoin şi a altor criptomonede se face cu ajutorul unor computere sofisticate care rezolvă probleme matematice complexe. Este un proces costisitor, dificil şi consumă cantităţi mari de energie.

Bukele nu a oferit date pentru construcţia sau finalizarea oraşului, dar a spus că a estimat că o mare parte din infrastructura publică va costa aproximativ 300.000 de Bitcoini.

Un Bitcoin se tranzacţionează în prezent la puţin sub 60.000 de dolari.

În septembrie, El Salvador a introdus moneda virtuală ca mijloc legal de plată, alături de dolarul american.

La momentul respectiv, guvernul a lansat o nouă aplicaţie de portofel digital, oferind 30 de dolari (22 de lire sterline) în Bitcoin fiecărui cetăţean. De asemenea, au fost instalate peste 200 de noi bancomate în întreaga ţară.

Măsura a fost prezentată ca o modalitate de a stimula dezvoltarea economică şi crearea de locuri de muncă, însă El Salvador a fost divizat de această mişcare.