- „The Joys And Sorrows Of Young Yuguo” este un documentar despre povestea de dragoste dintre un adolescent chinez și orașul românesc Bacău.
- Acesta va avea premiera pe 26 iunie la Sheffield DocFest 2022.
- Documentarul Netflix, produs de Vernon Films, este scris și regizat de Ilinca Călugăreanu.
„The Joys And Sorrows Of Young Yuguo” (Bucurii și dureri ale tânărului Yuguo), un documentar despre povestea de dragoste dintre un adolescent chinez și orașul românesc Bacău, va avea premiera pe 26 iunie la Sheffield DocFest 2022.
Yin Yuguo, un chinez îndrăgostit de România, student la Universitatea „Vasile Alecsandri”, şi-a pierdut viaţa în gara din Roman, după ce a sărit din tren. În ziua în care ar fi împlinit 17 ani, pe 15 martie 2019, tânărul a fost declarat cetățean de onoare al municipiului Bacău.
Documentarul Netflix, produs de Vernon Films, este scris și regizat de Ilinca Călugăreanu.
Documentarul privește povestea lui Yuguo, un tânăr de 16 ani, care, în căutare de apartenență, își urmărește visele care îl consumă până în Bacău, un oraș din estul României. El devine aproape fluent în limba română, îl recită pe de rost pe poetul naținal, Mihai Eminescu, și participă la sărbători publice înfășurat în steagul românesc, devenind cunoscut în toată țara.
„Pe măsură ce oamenii se văd pe ei înșiși prin ochii lui Yuguo, inimile lor se deschid către frumusețea lumii din jurul lor și către cultura pe care aproape o uitaseră.”
„Este minunat că putem împărtăși povestea inspirată a lui Yuguo cu lumea și că putem începe călătoria filmului la Sheffield DocFest, un festival care a ocupat întotdeauna un loc special în inima mea!”, a declarat regizoarea Ilinca Călugăreanu, citat de Romania Insider.
Lungmetrajul documentar de debut al Ilincăi Călugăreanu, Chuck Norris vs Communism, a avut premiera la Sundance 2015 și a continuat să ruleze în cinematografe și festivaluri din întreaga lume.
Partenerii noștri