Știu, deci știi. Renaștere și renașteri

Preluarea în evul mediu a unor motive și practici culturale antice greco – romane a făcut să se vorbească de niște parțiale renașteri anterioare Renașterii celei maricare comporta mutații intelectuale și sociale în secolele XIV, XV și XVI. Au fost, de fapt, reluări ale unor practici și gânduri ale Greciei și ale Romei în unele condiții speciale. Așa s-a întâmplat în domnia lui Carol cel Mare, în lumea francă din jurul anilor 800, cu sistemul de instrucție din puținele școli palațiale și abațiale ale Apusului, cu cele 7 artes liberales introduse de Alcuin din York după modelul antic al lui Martianus Capella, cu un ciclu de trei discipline, trivium (gramatica, retorica, dialectica) și un altul de patru, quadrivium (aritmetica, geometria, astronomia, muzica).

La fel s-au petrecut lucrurile  în secolul XII pentru care evocăm școala platonizantă de la Chartres din Franța și studium parisiense Universitatea din Paris unde prima societas civilis dobândea libertate academică, unde diversitatea opiniilor era proclamată de un Pierre Abélard, unde dominicanul Toma de Aquino introducea în biserică filosofia aristotelică și –  pe urma arabului Averroes și a evreului Maimonide – doctrina înnoitoare a dublului adevăr, cel al credinței și cel al științei.