A fost o vreme – acum peste șase veacuri – când Occidentul catolic a fost zguduit de marea criză care a dus la scindarea puterii papale în mai multe capitale rivale – la Roma, la Avignon, la Bologna, cu încercări de tămăduire prin așa numitele concilii, adunări de episcopi și cardinali, la Pisa, Konstanz, Basel, Ferrara și Florența, între 1409 și 1439.
Milioane de credincioși pierduseră încrederea în autoritățile spirituale, în liturghiile comune, conduse de ierarhi, preferând ruga individuală, o nouă devoțiune – devotio moderna – consumată în nou apărute mânăstiri laice, așa – numitele béguinages păstrate până azi în Țările de Jos, precum și învățăturile unor predicatori populari de felul Caterinei de Siena, sau scrierile despre Isus ca vestita Imitatio Christi a misticului Thoma a Kempis. În această atmosferă care anunța Reforma profesori – teologi din două universități europene, Oxford și Praga, anume John Wycliffe și Jan Huss au vorbit poporului în limba sa – traducând Biblia în engleză și în cehă -, făcând elogiul unei biserici fără papă și cardinali, condusă numai de Isus Christos.
Partenerii noștri
