Pop Up. Magellan

Fernando Magellan (1480-1521) se stingea acum cinci sute de ani, în Filipine, după ce aproape înconjurase Pământul (corabia lui o va face). A fost un navigator și explorator portughez din epoca expansiunii europene (epoca Marilor Descoperiri Geografice) și a rămas în istorie pentru prima circumnavigație, după ce a pornit către vest până la Moluce, descoperind în drumul lui și strâmtoarea care astăzi îi poartă numele.

Rotunjimea Pământului era cunoscută încă din Antichitate, dar nu era acceptată în mod curent. Magellan era convins că Molucele (insule cu mirodenii) pot fi atinse prin vest, iar proiectul său a fost susținut, în cele din urmă, de Coroana Spaniolă. După cum sublinia Pierre Chaunu, „niciodată lumea nu a fost atât de mare ca după călătoria lui Magellan”. Magellan a dat numele Oceanului Pacific. Prin aceste descoperiri geografice, Europa s-a expandat și a dus pe alte continente propria civilizație, cu cele bune și cu cele rele. După călătoria lui Magellan se extinde circuitul internațional de valori, de la mărfuri comerciale până la idei, prin creșterea mobilității oamenilor. În ciuda unor voci care îi judecă azi pe Columb și Magellan în chip greșit, după criterii actuale de moralitate și de legalitate, ei au marcat începutul globalizării planetei.