La 225 de ani de la moarte, Ienăchiță Văcărescu se dovedește un modern. Poet, filolog, istoric, erudit și poliglot, descindea dintr-o veche familie boierească și avea un bunic, Ianache, sacrificat pe altarul credinței în 1714, odată cu Brâncoveanu și fiii săi și devenit sfânt.
- Știa slavonă, greacă, turcă, arabă, persană, franceză, germană și italiană.
- A scris „Istoria prea puternicilor împărați otomani”, fiind al doilea român, după Dimitrie Cantemir, cu o asemenea sinteză.
- Este autorul primei gramatici românești tipărite („Observații sau băgări de seamă asupra regulilor și orânduielilor gramaticii rumânești”), publicată în 1787.
- A scris versuri erotice, delicate și alintate („Într-o grădină,/ Lâng-o tulpină,/ Zării o floare, ca o lumină./ S-o iau, se strică!/ S-o las, mi-e frică/ Că vine altul și mi-o rădică.”), dar și unele străbătute de fior patriotic („Urmașilor mei Văcărești/ Las vouă moștenire/ Creșterea limbii românești/ Ș-a patriei cinstire”).
În unul din exilurile sale (la Brașov), revoltat de rușii care jefuiau țara, ar fi scris: „Turcii, deși ticăloși, își iau banii și te lasă în pace, pe când rușii doresc să te înghită și să te mistuie”. A fost un iluminist anunțând timid romantismul, s-a mișcat în cadre răsăritene, dar și europene occidentale, visând o soartă mai bună pentru români.
Partenerii noștri
