În 1891, adică în urmă cu 130 de ani, se năștea la București Ion Pillat și murea în Conacul Florica de la Ștefănești Ion C. Brătianu, al cărui nepot era viitorul poet. Ion Pillat avea să fie ales în 1936 membru al Academiei Române. După instaurarea regimului comunist, poezia sa a fost declarată indezirabilă. Și-a luat licența la Sorbona, în litere și drept. A fost publicat de Titu Maiorescu în „Convorbiri literare”, încă din 1911-1912. Volume de versuri și proză: „Cel din urmă sfânt”, „Visări păgâne”, „Eternități de-o clipă”, „Pe Argeș în sus”, „Satul meu”, „Florica”.
A luptat în Al Doilea Război Balcanic și a participat (ca secretar al lui Alexandru Vaida-Voevod) la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920), prin care s-a recunoscut oficial Marea Unire.
A stat sub semnul simbolismului și al tradiționalismului, privilegiind spre finalul vieții, legătura cu trecutul, cu oamenii, cu pământul și cu datina; a tradus din Baudelaire, Rilke, Goethe, Schiller, Walt Whitman și s-a mișcat în cercuri intelectuale elevate, împreună cu Macedonski, Arghezi, Vianu, Adrian Maniu, Perpessicius.
Ion Pilat a ilustrat o lume românească aflată pe calea modernizării, cu tendința de păstrare a specificului național, într-o Europă din care România avea conștiința că face parte.
Partenerii noștri
