STUDIU. Cât de eficiente sunt vaccinurile Pfizer și Moderna în fața variantei Delta

Participanții au fost testați săptămânal atât pentru infecțiile simptomatice, cât și pentru cele asimptomatice. Aproape toți lucrătorii medicali vaccinați au primit serurile de la Pfizer sau Moderna.

Între decembrie 2020 și aprilie 2021, eficacitatea vaccinurilor în prevenirea infecției a fost de 91%, potrivit datelor publicate de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), principala agenție federală de sănătate publică a țării.

Dar, în săptămânile în care varianta Delta a devenit dominantă, a devenit responsabilă pentru mai mult de 50% din cazuri, iar eficiența a scăzut la 66%.

Autorii studiului avertizează însă că acest declin nu poate fi cauzat doar de varianta Delta, ci și de o eficiență care se erodează în timp.

„În timp ce aceste date intermediare sugerează o reducere moderată a eficacității vaccinurilor Covid-19 în prevenirea infecției, faptul că reducerea infecțiilor rămâne la două treimi subliniază importanța și beneficiile vaccinării”, scriu autorii.

Datele din studiu nu fac diferența între eficacitatea vaccinului Moderna și cea a serului Pfizer, însă Corinne Le Goff, director comercial al laboratoarelor Moderna, a vorbit despre o scădere față de varianta Delta diferită între cele două vaccinuri: la 76% pentru Moderna și 54% pentru Pfizer.