- 58.062 persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
- În total, 1.800.680 de români au fost vaccinaţi de la debutul campaniei.
- Au fost raportate 255 de reacții adverse.
Din cele 58.062 persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 30.702 au primit prima doză de vaccin, iar 27.360 cea de-a doua doză. CNCAV a informat că 45.356 de persoane au primit vaccin Pfizer, 4.369 vaccin de la Moderna, iar 8.337 vaccin AstraZeneca.
De la începutul campaniei de vaccinare în România, au fost imunizate 1.800.680 de persoane. Dintre acestea, 826.090 au primit ambele doze de vaccin.
În ceea ce privește reacțiile adverse, în ultimele 24 de ore au fost raportate 255, dintre care 58 la vaccinul Pfizer, 23 la Moderna și 174 la AstraZeneca.
În total, de la începutul campaniei, au fost înregistrate în țară 9.167 de reacții adverse: 4.525 la Pfizer, 672 la Moderna și 3.970 la AstraZeneca.
Vaccinul Pfizer se administrează în România din 27 decembrie 2020, cel de la Moderna din 4 februarie 2021, iar cel de la AstraZeneca din 15 februarie 2021.
CNCAV precizează că 99 reacții adverse sunt în curs de investigare.
Partenerii noștri