Bărbatul care s-a lăudat că a fost prima persoană care a numit coronavirusul „o farsă” a murit de COVID

Robert David Steele a murit de COVID-19 în timp ce se afla într-un turneu anti-vaccin în Florida – Arise USA! – pentru a „trezi națiunea la adevăr”, promovând mesajul său anti-vaccin și teoriile sale conspiraționiste, scrie Daily Mail.

El se lăudase că a fost prima persoană care a declarat că pandemia COVID-19 este o farsă și a refuzat să creadă în virus până la sfârșit.

Bărbatul a fost însă internat în spital la începutul lunii august, după ce a fost testat pozitiv la COVID, iar moartea sa a fost confirmată duminică de un prieten.

În ultima postare pe blogul său, din 17 august, Steele a scris: „Nu voi face vaccinarea, deși am fost testat pozitiv pentru ceea ce se numește ‘COVID’ astăzi, dar concluzia este că plămânii mei nu funcționează.

Vestea bună este că voi supraviețui cu câteva zile libere. Ar trebui să fiu din nou în picioare și cel puțin funcțional în curând.

Aceasta a fost o experiență foarte aproape de moarte, foarte asemănătoare cu o nouă experiență de moarte prin care trece întreaga țară în acest moment.

Nu vom mai fi niciodată la fel, pentru că acum știm că am fost mințiți cu toții în legătură cu totul”.

Duminică, prietenul său Mark Tassi, un alt adept al teoriei conspirației, a confirmat decesul lui Robert David Steele.

Robert a murit, iar toată chestia este foarte suspectă”, a declarat Tassi într-o postare pe Instagram.

Tassi a afirmat, fără dovezi, că boala lui Steele ar fi putut avea legătură cu atenția pe care o primise turneul său.

Într-un videoclip de 14 minute, Tassi a speculat că Steele a fost victima unui „atac” al unei „facțiuni josnice care va face orice pentru a opri această mișcare”.

El a continuat afirmând că Steele s-a îmbolnăvit în Florida ca parte a unui complot pentru a-l submina pe guvernatorul republican Ron DeSantis.

„Ei încearcă să facă Florida să arate rău. De ce? Pentru că DeSantis nu este de acord cu agenda, așa că țintesc Florida. Deschideți ochii”, a mai spus acesta.

Robert David Steele a fost un fost analist CIA, dar în ultimii ani a devenit un susținător proeminent al QAnon și al altor teorii ale conspirației.

El a început să lanseze avertismente că pe Marte sunt trimiși copii sclavi – ceea ce a determinat NASA să emită o dezmințire – și a susținut că tehnologia 5G este un sistem de arme conceput pentru a ucide oameni.

El a avut și declarații antisemite, cerând în trecut ca toți evreii care nu sunt suficient de „loiali Republicii” să fie închiși.