Un tânăr a fost condamnat pentru evaziune fiscală după ce a vândut arme virtuale într-un joc

Dacă aveai impresia că ai auzit toate știrile posibile din Vaslui, fii atent aici. Un tânăr a fost condamnat pentru evaziune fiscală după ce a vândut arme virtuale într-un joc pe calculator.

Nu e nicio glumă, e chiar o afacere serioasă.

Tânărul a vândut arme în joc până când a reușit să îi producă statului un prejudiciu de 140.000 de lei. Nu și-a declarat veniturile.

Luat la întrebări de instanță, vasluianul și-a plătit datoria, plus un spor de 20% din sumă, și a fost achitat.

Jocul care l-a îmbogățit e un MMORPG, se numește Metin2 – tânărul vasluian face bani din tranzacții virtuale cu arme încă din 2004.