Asociaţia de Fotbal a SUA a făcut propuneri contractuale identice asociaţiei de jucători a echipei naţionale masculine şi celei feminine.
Scopul, spune Federaţia americană într-o declaraţie, este „alinierea echipelor naţionale de seniori într-o singură structură de acord colectiv”.
Federaţia SUA de Fotbal a cerut, de asemenea, „găsirea unei modalităţi de a se egala premiile de la Cupa Mondială”.
Asociaţia de Fotbal din SUA „crede cu tărie că cea mai bună cale de urmat pentru toţi cei implicaţi şi pentru viitorul sportului din Statele Unite este o structură unică pentru ambele echipe naţionale majore”.
Egalarea câştigurile aduce o premieră în fotbal. Jucătoarelor de fotbal din SUA li s-au mai propus acest lucru, dar au preferat sistemul actual, care le oferă mai multe beneficii de „siguranță”.
După ce au câștigat pentru a patra oară Cupa Mondială, în 2019, Megan Rapinoe și colegele ei au intentat un proces pentru „equal pay”, dat fiind faptul că naționala masculină ar fi câștigat mult mai mulți bani cu aceeași performanță.
Totuși, cazul a fost respins, invocându-se decizia jucătoarelor de a respinge contractul pe care îl au bărbații. Mai mult de atât, s-a dovedit că bărbații ar fi încasat o sumă mai mare dacă beneficiau de contractul oferit naționalei feminine, și invers.
Joe Biden a fost un susținător aprig al „luptei” purtate de Megan Rapinoe, susținând-o de nenumărate ori în demersurile sale.
Singurul sport în care premiile sunt egale
În acest moment, singurul sport în care premiile la fete sunt egale cu cele masculine este tenisul de câmp. Iar asta a născut discuţii aprinse în circuitul profesionist.
Principalul argument: efortul este diferit la masculin, faţă de feminin. La turneele majore, băieţii joacă după sistemul „3 din 5”, în timp ce la fete, regula „două seturi din 3” se foloseşte la toate turneele de pe durata sezonului.
Partenerii noștri