Organizația Națiunilor Unite a solicitat miercuri să fie suspendată folosirea unor dispozitive de inteligență artificială, precum cele de recunoaștere facială, în vederea pregătirii unor acțiuni legislative de protecție a drepturilor omului, informează cotidianul Le Figaro.
„Tehnologiile de inteligență artificială pot avea efecte negative, unele chiar catastrofale, dacă sunt folosite fără a se ține cont suficient de modul în care afectează drepturile omului”, a declarat miercuri Michele Bachelet, Înaltul comisar ONU pentru Drepturile Omului.
Statele membre ONU trebuie să evalueze riscurile
Statele membre ONU trebuie să evalueze riscurile generate de diversele sisteme de inteligență artificială asupra vieții private, libertății de circulație şi de exprimare şi să interzică sistemele care prezintă pericole grave în domeniul drepturilor omului, a subliniat Michele Bachelet.
„În așteptarea evaluărilor, statele trebuie să impună un moratoriu asupra tehnologiilor care prezintă riscuri majore”, a insistat Michele Bachelet.
„Sistemele de inteligență artificială sunt utilizate pentru a determina cine poate beneficia de servicii publice, pentru a stabili cine primește șansa de a fi recrutat pentru un loc de muncă şi, desigur, au influență asupra informațiilor pe care oamenii le pot vedea și distribui în mediul online. Riscul discriminării în funcție de hotărâri luate pe bază de inteligență artificială, hotărâri care pot modifica, stigmatiza ori afecta viața umană, este mult prea real”, a subliniat Michele Bachelet.
Un raport al ONU atrage atenția în special asupra utilizării din ce în ce mai frecvente a sistemelor de inteligență artificială de către agenții forțelor de ordine.
Partenerii noștri