Ianis Hagi este campion în Scoţia. Rangers a câştigat titlul, după ce Celtic a făcut doar egal în deplasare

  • Dundee – Celtic 0-0
  • Rangers a câștigat matematic titlul în Scoția după 10 ani
  • În 2012, Rangers a fost retrogradată în liga a patra din Scoția din cauza problemelor financiare

Celtic nu a putut să câștige, iar echipa lui Ianis și Steven Gerrard e din nou campioană.

Este titlul cu numărul 55, primul după 10 ani. Totodată, a fost oprită hegemonia lui Celtic, care a câştigat de nouă ori la rând campionatul. Este primul titlu din cariera lui Steven Gerrard, ca antrenor. Ianis Hagi a marcat de şase ori în acest sezon, cea mai recentă reuşită venind chiar în această etapă.

Sărbătoarea a început la Glasgow încă de ieri. Fanii au aprins fumigene în afara stadionului. Despre Ianis Hagi au spus că este mai bun chiar şi decât tatăl său, marele Gică Hagi.