- Federația Română de Fotbal a prezentat noul echipament de joc al echipei naţionale
- Primii care s-au întâlnit cu noul echipament au fost Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Miodrag Belodedici, Mirel Rădoi și Adrian Mutu
La debutul naționalei în preliminariile CM 2022 și cu ocazia participării României la EURO U21 2021, Federația Română de Fotbal a prezentat noul echipament de joc, într-un videoclip realizat cu participarea legendarilor Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Miodrag Belodedici, Mirel Rădoi și Adrian Mutu.
„Noua “armură” pentru marile provocări din teren și din tribune pune elementele fundamentale ale identității noastre naționale și fotbalistice împreună cu spiritul tinerelor generații de suporteri și fotbaliști”, se spune în descrierea făcută pe frf.ro
„Astfel, tricolorul, simbolurile declinate din blazonul echipei naționale și mesajul “Luptăm împreună” se regăsesc într-un format spectaculos care aduce galbenul tradițional alături de alb, la nivelul șortului, în cromatica echipamentului de bază. Asta pentru ca albastru complet, respectiv albul complet, să caracterizeze celelalte două opțiuni de echipament.”
Primii care s-au întâlnit cu noul echipament au fost Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Miodrag Belodedici, Mirel Rădoi și Adrian Mutu, personaje reper ale fotbalului românesc, care au realizat un material video de promovare alături de tinerii tricolori Radu Drăgușin și Olimpiu Moruțan, dar și de reprezentanții României U16, ai fotbalului feminin, futsalului, naționalei de nevăzători și ai celei de e-fotbal!
„O să îmi amintesc toată viața ce am simțit când am îmbrăcat prima data tricoul echipei naționale.” spune actualul selecționer, Mirel Rădoi, în filmulețul de prezentare. „Este același sentiment pe care l-am avut și la intonarea imnului național, pur și simplu mi s-a făcut pielea de găină”, a mai spus fostul internațional roman.
„În momentul în care l-am îmbrăcat prima data, tricoul echipei naționale mi s-a lipit de suflet și a rămas acolo, chiar și acum”, se confesează și Gică Popescu.
Partenerii noștri