Un avion a lovit un iepure în momentul decolării. Pasagerii au fost nevoiți să zboare cu altă cursă

Pasagerii cursei Oradea-București, care urma să efectueze un zbor miercuri dimineață, la ora 05:20, au fost nevoiți să zboare cu un alt avion, scrie ebihoreanul.ro.

43 de pasageri se aflaseră joi dimineață, la bordul micului avion, Tarom YR-ATJ.

„Este vorba despre zborul RO630. Înainte de decolare avionul a călcat, cu roata din faţă, un iepure care a intrat pe pistă”, afirmat directorul Aeroportului, Răzvan Horga. Ca urmare a incidentului, zborul avionului nu a mai avut loc și s-a întors de pe pistă la noul terminal al aeroportului pentru efectuarea de verificări.

Pe baza primelor constatări, membrii echipajului au constatat că aeronava nu era deloc avariată, dar căpitanul a hotărât să cheme o echipă tehnică Tarom de la București pentru a verifica avionul mai bine.

În cele din urmă, personalul tehnic a stabilit că avionul nu a fost afectat.

„Pasagerii au plecat cu un alt avion, în jurul orei 13, iar avionul YR-ATJ va decola în cursul acestei seri”, a mai adăugat Horga.