Studiu. Cine vrea mai mult egalitate salarială între bărbați și femei?

  • 45% dintre femei sunt îngrijorate de pierderea locului de muncă
  • 40% dintre femei lucrează în sectoarele cele mai afectate de criză
  • Doar 31% dintre bărbați consideră egalizarea salariilor o prioritate

Egalitatea salarială între bărbați și femei este o temă pe care o discutăm mereu, dar nu toți îi alocă importanța și seriozitatea cuvenită. Un studiu Ipsos arată că părerile oamenilor sunt împărțite cu privire la prioritizarea acestei chestiuni.

Cum era de așteptat, femeile (41%) consideră că egalitatea reprezintă o prioritate într-o proporție mai mare decât bărbații (31%). Țările ai căror cetățeni consideră, peste media globală, că inegalitatea salarială dintre bărbați și femei este o prioritate sunt Chile (53%), Africa de Sud (52%) si Franța (51%).

În general, 2 din 5 respondenți la nivel global consideră că egalizarea salariilor este importantă, dar nu reprezintă o prioritate. Pe de altă parte, un respondent din cinci consideră salariile egale un exemplu de corectitudine politică dusă prea departe sau de-a dreptul un fake news (18%). Bărbații (21%) sunt mai înclinați să creadă că diferențele salariale dintre bărbați și femei se incadrează la fake news.

Cum s-au descurcat femeile în această perioadă

Studiul realizat de Prices Waterhouse Coopers arată că progresul înregistrat de femei pe piața muncii ar putea scădea în acest an la nivelul din 2017, din cauza pandemiei.

Indicele analizat este estimat să scadă cu 2,1 puncte între 2019 și 2021 și va începe să recupereze abia din 2022, când va recâștiga doar 0,8 puncte. Asta pentru că 40% dintre femeile care lucrează sunt angajate în sectoare foarte afectate de COVID-19, precum turismul, divertismentul și servicii de recreere, comerț și produse alimentare. De asemenea, responsabilitatea femeilor a crescut din cauza închiderii școlilor, muncii la distanță și nevoia familiei de îngrijiri medicale.