Misterul rocii gigantice din deşert, crăpată perfect în două, a fost rezolvat

Pe stânca uriașă este o sculptură care pare a fi un om pe un cal. Cu toate acestea, nu gravurile de pe stâncă sunt cele care atrag mulţimile, ci spărtura din mijloc este cea care îi interesează cu adevărat pe toţi.

Stânca a divizat opiniile, unii oameni fiind de părere că extratereştrii sunt responsabili. Raţionamentul lor a fost, în mare parte, că acea crăpătură este atât de precisă şi de netedă încât trebuie să fie rezultatul unei vizite extraterestre pe Pământ în trecutul îndepărtat, potrivit Mirror.

Dar, potrivit geologului Cherry Lewis, această crăpătură este de fapt un fenomen natural, sugerând că a fost probabil cauzată de fenomenul meteorologic „îngheţ-dezgheţ”.

Cherry Lewis, cercetător onorific la Universitatea din Bristol, a declarat: „Este posibil ca (ruptura – n.r.) să se fi format datorită unui proces numit îngheţ-dezgheţ, care apare atunci când apa intră într-o mică fisură din rocă. Pe măsură ce temperaturile scad, apa îngheaţă şi se dilată, ceea ce face ca fisura să se lărgească şi să se lungească. Pe măsură ce gheaţa se topeşte, apa îşi face loc tot mai adânc în fisură”.

Procesul s-a repetat apoi, a spus Lewis, de-a lungul a mii sau chiar milioane de ani, până când roca s-a crăpat, în cele din urmă.

„Acest proces, împreună cu eroziunea eoliană – care, într-un mediu deşertic, este ca un sablon – ar putea explica şi de ce bolovanul stă în picioare aşa”.