Înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut în februarie cu 21.94% față de februarie 2020

  • În primele două luni din 2021 nivelul înmatriculărilor de autoturisme noi în România a atins nivelul de 12.901 unități, o scădere de 39,5% față de perioada similară din 2020
  • În ceea ce privește autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în februarie 2021 cifra de 32.375 unități o scădere de 6,85 % față de februarie 2020
  • Pe mărci, clasamentul înmatriculărilor de autoturisme noi, în primele două luni, este condus de Dacia, cu 2.034 unități, urmată de Ford cu 1.373 unități

Înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut în februarie 2021 cu 21.94% față de februarie 2020, atingând un volum de 6.897 unități, anunță ACAROM – Asociația Constructorilor de Automobile din România și DRPCIV.

În primele două luni din 2021 nivelul înmatriculărilor de autoturisme noi în România a atins nivelul de 12.901 unități, o scădere de 39,5% față de perioada similară din 2020, respectiv 21.325 unități.

În ceea ce privește autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în februarie 2021 cifra de 32.375 unități o scădere de 6,85 % față de februarie 2020.

Pe mărci, clasamentul înmatriculărilor de autoturisme noi, în primele două luni, este condus de Dacia, cu 2.034 unități, urmată de Ford cu 1.373 unități, Toyota cu 1.304 unități, Hyundai cu 1.298 unități, Skoda cu 1.102 unități, Volkswagen cu 936 unități, Renaul cu 666 unitați, BMW cu 612 unități, Suzuki cu 552 unități și Mercedes cu 519 unități.