În Coreea de Nord „ninge cu coronavirus”. Kim Jong Un, avertisment ciudat pentru nord-coreeni

Phenianul a cerut joi consolidarea noilor măsuri anti-COVID pentru sezonul de iarnă. Ziarul Rodong Sinmun a îndemnat cetăţenii să rămână vigilenţi în lupta cu virusul din această iarnă şi a transmis că trebuie să se ferească de locurile aglomerate, dacă se dovedeşte că „boala poate fi transmisă şi prin ninsoare”.

Presa locală a descris noile măsuri anti-COVID anunţate de Kim Jong Un ca fiind un „proiect politic important” menit să arate dacă dezvolatrea economică se va face în primul an din planul cincinal al economiei țării. Potrivit Daily Star, Kim Jong Un a transmis că măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului vor fi intensificate în următoarea perioadă.

La cel de-al optulea congres al partidului din ianuarie, Kim Jong Un a dezvăluit o nouă schemă care se centrează pe autonomie în mijlocul controalelor vamale stricte împotriva virusului. Liderul nord-coreean a cerut în septembrie ca ţara şi graniţele ei să rămână închise pentru a preveni focarele de infecţie cu SARS-COV2, deşi Coreea de Nord trece printr-o criză economică şi alimentară.