VIDEO. Beijingul a fost lovit de cea mai mare furtună din nisip din ultimii zece ani. Cel puțin șase oameni au murit

  • Beijingul şi alte oraşe din nordul Chinei au fost lovite de o puternică furtună de nisip
  • Cel puţin şase persoane au murit, iar peste 80 sunt date dispărute
  • Furtunile de nisip sunt un fenomen des întâlnit în nordul Chinei

Beijingul şi alte oraşe din nordul Chinei au fost lovite de o puternică furtună de nisip.

Un strat subţire de nisip a cuprins capitala Chinei, iar cerul s-a colorat în portocaliu.

A fost cea mai mare furtună de nisip din ultimii zece ani, în condiţiile în care fenomenul este unul obişnuit în zonă, mai ales în lunile martie şi aprilie.

Sute de zboruri au fost anulate, iar indicele calităţii aerului a atins un nivel maxim.

Nivelul de particule fine a a ajuns chiar la 8.000 de micrograme pe metru cub în anumite zone. 

Cel puţin şase persoane şi-au pierdut viaţa, iar peste 80 sunt date dispărute.

 Anual, aproape un milion de tone de nisip spulberat din deşertul Gobi sunt aduse de vânt în diferite regiuni din China.

Pentru a împiedica fenomenul, guvernul chinez a demarat mai multe programe de împădurire, reuşind astfel să mai reducă din numărul dezastrelor naturale.