- Novak Djokovic și sportivii ruși vor putea concura la Roland Garros 2022.
- Djokovic va avea voie să participe la Openul Franței, chiar dacă nu este vaccinat împotriva COVID-19.
- Jucătorii de tenis ruși, printre care se numără și Daniil Medvedev vor fi, de asemenea, admiși să joace la Roland-Garros.
Novak Djokovic și sportivii ruși vor putea concura la Roland Garros 2022. Djokovic va avea voie să participe la Openul Franței, chiar dacă nu este vaccinat împotriva COVID-19, atâta vreme cât situația privind pandemia din Franța rămâne stabilă, informează ABC News.
Jucătorii de tenis ruși, printre care se numără și Daniil Medvedev, cel mai bine clasat în ierarhia mondială, vor fi, de asemenea, admiși să joace la Roland-Garros, dar numai ca sportivi neutri, din cauza războiului declanșat de țara lor în Ucraina vecină.
Turneul de tenis de la Roland Garros este unul dintre cele mai importante turnee internaționale de tenis și se desfășoară pe parcursul a două săptămâni, între mijlocul lunii mai și începutul lunii iunie, la Paris, în complexul sportiv Roland-Garros.
Organizatorii au declarat miercuri că nu există motive, în acest moment, care să-l împiedice pe Djokovic să-și apere titlul la turneul de Grand Slam pe zgură.
Franța a ridicat măsurile
Franța a ridicat săptămâna aceasta măsurile care impun necesitatea purtării măștilor de protecție în majoritatea spațiilor și care permit persoanelor care nu sunt vaccinate să intre din nou în restaurante, săli de sport și alte locuri.
„În acest stadiu, nu există nimic care să îl împiedice să se întoarcă pe terenuri”, a declarat directorul Openului Franței, Amelie Mauresmo, în cadrul unei conferințe de presă în care au fost anunțate o serie de inițiative și noi formate pentru turneu.
Președintele federației franceze de tenis, Gilles Moretton, a declarat că, deși Djokovic este acum liber să joace, autoritățile franceze ar putea fi obligate să introducă noi restricții dacă situația virusului se deteriorează înainte de începerea turneului, la 22 mai.
Sportivii ruşi şi belaruși pot participa la Roland Garros
Întrebați dacă jucătorilor de tenis ruși li se va permite să concureze la turneu în lumina războiului din Ucraina, organizatorii au declarat că intenționează să se țină de deciziile care suspendă Rusia și aliatul Belarus, dar care permit jucătorilor lor să concureze ca sportivi neutri.
Rusia și Belarus au fost scoase din competițiile pe echipe Billie Jean King Cup și Davis Cup, dar jucătorilor lor li se permite să concureze în WTA, ATP și în turneele de Grand Slam, numai că nu sub numele sau steagul Rusiei sau al Belarusului.
Partenerii noștri