- Cercetările arată în mod constant că femeile preferă o temperatură interioară mai ridicată decât bărbații.
- Au fost identificați factorii care duc la preferințele de temperatură ale sexelor.
- Femeile au tendința de a avea mai puțini mușchi pentru a genera căldură.
Reglarea termostatului stă adesea la baza discuțiilor de la birou între femei și bărbați cu privire la temperatura „corectă” la care acesta trebuie să fie setat. Cercetările arată în mod constant că femeile preferă o temperatură interioară mai ridicată decât bărbații, ele simțind mai mult frigul. The Conversersation scrie care sunt temeiurile științifice care duc la preferințele de temperatură ale sexelor.
Diferențe biologice între bărbați și femei
La aproximativ aceeași greutate corporală, femeile au tendința de a avea mai puțini mușchi pentru a genera căldură. De asemenea, femeile au mai multă grăsime între piele și mușchi, astfel încât pielea se simte mai rece, deoarece este puțin mai departe de vasele de sânge.
De asemenea, femeile tind să aibă o rată metabolică mai mică decât bărbații, ceea ce reduce capacitatea de producere a căldurii în timpul expunerii la frig, ceea ce face ca femeile să fie mai predispuse la senzația de frig atunci când temperatura scade.
Diferențele hormonale
Hormonii estrogeni și progesteron, care se găsesc în cantități mari la femei, contribuie la temperatura corpului și a pielii.
Estrogenul dilată vasele de sânge de la nivelul extremităților. Acest lucru înseamnă că se poate pierde mai multă căldură în aerul înconjurător. Iar progesteronul poate face ca vasele de la nivelul pielii să se strângă, ceea ce înseamnă că va curge mai puțin sânge în anumite zone pentru a menține organele interne mai calde, lăsând femeile să se simtă mai răcoroase. Acest echilibru hormonal se schimbă pe parcursul lunii, alături de ciclul menstrual.
De asemenea, hormonii fac ca mâinile, picioarele și urechile femeilor să rămână cu aproximativ trei grade Celsius mai reci decât ale bărbaților.
Temperatura centrală a corpului este cea mai ridicată în săptămâna de după ovulație, deoarece nivelul de progesteron crește. Acest lucru înseamnă că, în această perioadă, femeile pot fi deosebit de sensibile la temperaturile exterioare mai scăzute.
Cum tratezi „frigul” în cuplu
„Metoda scandinavă de somn”, în care cuplurile dorm cu pături separate, este o modalitate de a depăși diferențele de preferințe în materie de temperatură.
Partenerii noștri