Aproape 130.000 de bucureșteni au salarii de peste 10.000 de lei. Care sunt județele cu lefuri mici

  • 2,5 milioane de salariaţi primesc salariul minim pe economie
  • Peste 4,2% dintre contractele de muncă au salarii brute de 10.000 de lei
  • În februarie erau 236.787 români cu salarii de cel puțin 10.000 de lei
  • Cele mai multe salarii de 10.000 de lei sunt în București
  • Un salariu brut de 10.000 de lei înseamnă 5.800 de lei net

Salarii dulci ca-n București în toată țara nu găsesti. Ziarul Financiar a facut un top al locurilor unde sunt cele mai multe salarii de cel puțin 10.000 de lei. Bucureștiul e Capitala și la asta.

Bucureștiul este pe primul loc când vine vorba de salarii mari. Aproape 130.000 de persoane au salarii de peste 10.000 de lei. Pe locul doi este județul Cluj, dar la o mare diferență de București. Undeva la 20.000 de persoane au salarii peste 10.000 de lei.

Pe următoarele locuri sunt județele Timiș, Ilfov, Iași și Brașov. Raluca Pârvu, business manager la o companie de consultanță în management și resurse umane, a declarat, pentru Ziarul Financiar, că atunci când vorbim totuși de salarii de peste 10.000 de lei brut, vorbim deci despre 4% cel mai bine plătiți salariați din România, dar în sine nu e o sumă mare, înseamnă cam 5.800 de lei net lunar, adică 1.200 euro. Deci nu degeaba România este încă printre țările din Europa cu cele mai mici venituri.

Cele mai sărace județe în salarii mari sunt Mehedinţi, Caraș Severin Ialomița și Vrancea. De ce este această diferență? Salariul se stabilește în funcție de PIB-ul pe cap de locuitor din județele respective. Așadar, județele cu cele mai puține persoane care câștigă bine sunt mai sărace.