Din negurile evului mediu se impune omului de astăzi o figură unică. I s-a spus stupor mundi sau sultanul botezat acestui personaj care în 1198 devenea rege al Siciliei ca urmaș al suveranilor normanzi, în 1212 rege al Germaniei ca moștenitor al tatălui său, iar în 1220 – până în 1250 – împărat al Sfântului Imperiu roman. S- a numit Frederic al II-lea de Hohenstaufen și a inaugurat, într-un fel, tipologia oamenilor Nordului iubitori ai Sudului mediteranean precum Goethe și Thomas Mann. A făcut din capitala sa Palermo un centru de cultură unde antichitatea se amesteca cu elemente de civilizație germană, franceză, bizantină și arabă, imitându-se opere de artă greco-romană la Castel del Monte, la Barletta, la Capua sau în măruntele monede augustales. Epoca acestui suveran care a înfruntat cinci papi, care a scris un tratat despre vânătoarea cu șoimi, care ținea animale exotice în preajma reședinței sale siciliene, care se întreținea cu necredincioși, într-o vreme finală a cruciadelor a căpătat în ultimul timp, din partea învățaților denumirea de protorenaștere fredericiană, ca o prefață la Europa modernă.
Partenerii noștri
