Pentru orice român Eminescu trebuie să fie coloana care sprijină edificiul spiritual naţional. Pentru mine, mărturisesc, geniul său nepereche s-a vădit într-o împrejurare de neuitat. S-a întâmplat, cu mult timp în urmă să am şansa de a publica câteva file scrise în limba germană din manuscrisul 2286 al fondului Eminescu din Biblioteca Academiei Române, redactate de tânărul student al Universităţii Friederich Wilhem din Berlin în semestrele de iarnă şi de vară 1872 – 1874, în legătură cu prelegerile de egiptologie ale vestitului Lepsius şi cu lecţiile de filosofie hegeliană ale lui Althaus.
Cele cinci file s-au dovedit a fi conspecte ale lui Eminescu despre arta şi credinţele antichităţii în Orient şi în Grecia, în special despre Egiptul faraonic pe care avea să-l evoce în nuvela Avatarii faraonului Tlà, în Scrisoarea a II-a, sau în poemul Memento mori.
Desenele, gravurile, litografiile cărţilor lui Lepsius vor fi fost evocatoare în amfiteatrele universităţii berlineze, iar ecoul lor e vădit în notele germane ale lui Eminescu. În paralel acesta se familiariza cu filosofia hegeliană, putându-se identifica chiar, în conspectele tânărului poet sintagme din opera dialecticianului de la Iena, Heidelberg şi Berlin. Din lecturi din bibliotecă, din cursurile magiştrilor berlinezi, geniul prea tânărului studios român a selectat ceea ce era esenţial.
Asemenea texte indică o neobişnuită curiozitate intelectuală, gustul informaţiei precise şi pentru idei, orizonturi întinse şi clare judecăţii.
Partenerii noștri
