Tudor Vladimirescu s-a stins din viață exact acum 200 de ani, în luna mai a anului 1821, dar a rămas în istorie ca făuritor de revoluție. A fost proclamat domn al Țării Românești și-a domnit două luni, în martie-mai 1821.
Avea o zestre spirituală deosebită: era educat în limba greacă, vorbea nemțește. S-a ridicat de la țăran liber la rangul de mic boier și-a ajuns vătaf de plai, adică un fel de conducător de județ de munte.
Tudor Vladimirescu a vrut să-și vadă țara eliberată de turco-fanarioți și de boierii cei mari pe care-i numea „bălaurii care ne înghit de vii”. A luptat în războiul ruso-turc din 1806-1812, firește, contra turcilor si a fost decorat de ruși cu o medalie extrem de importantă. A plănuit o alianță cu grecii. De ce? Pentru că ei porniseră o luptă de emancipare de sub turci și Vladimirescu s-a gândit că „Unirea face puterea!”. A formulat idei revoluționare precum: să vină domni români în fruntea Țării Românești, să fie apărate mănăstirile țării de călugări și de boieri fanarioți, să scadă sau să se suprime impozitele abuzive, funcțiile să fie ocupate după merit și nu după bacșiș. Fără el e de neimaginat revoluția de la 1848, Unirea, egalitatea, libertatea, frăția și chiar reformele lui Cuza, care au reluat unele din ideile lui Tudor. A contribuit la aducerea prinților români în fruntea țării și-a trasat un program de țară pentru întreg secolul al 19-lea. Iată de ce Tudor Vladimirescu, după 200 de ani de la moarte, se află printre noi.
Partenerii noștri
