Născut în urmă cu 350 de ani, Petru I cel Mare a avut o viață atipică și a ajuns la tron, cu greu, la vârsta de 10 ani, înconjurat de violență, minciună și crime.
Călătorește incognito în Occident (Amsterdam, Berlin, Viena, Roma, Copenhaga, Veneția, Londra), fiind primul țar rus, după șase secole, care părăsește „patria”. Câștigă experiență în fabricarea ceasurilor, gravura în cupru, disecțiile anatomice.
Reformează vestimentația boierilor, calendarul, dă drepturi femeilor, scoate primul ziar rusesc, modernizează școlile, construiește flota, face drumuri, administrație modernă, se ocupă de justiție, de fiscalitate, construiește viitoarea capitală Sankt-Petersburg.
Îi bate pe suedezi la Poltava (1709), iar regele lor, rănit, fuge în Moldova, la Tighina. Duce o fermă politică antiotomană, aliindu-se cu mai multe puteri occidentale, dar și cu Moldova lui Dimitrie Cantemir (prin Tratatul de la Luțk, 1711). Aliații sunt înfrânți la Stănilești pe Prut, după care prințul moldovean se refugiază în Rusia.
Extinde mult suprafața Imperiului Rus în toate direcțiile, mai ales spre vest și spre nord, în Livonia, Estonia, Karelia. Trezește interesul rușilor și pentru Moldova, exploatat apoi de urmașii săi. Este proclamat și recunoscut internațional ca împărat.
Petru I a dorit să modernizeze Rusia, translatând acolo obiceiurile avansatului Occident, a creat marile instituții dinamice, nereușind să schimbe, însă, esența societății ruse.
Partenerii noștri
