În 1601, acum 420 de ani, era asasinat pe „Câmpul Tordei” cel care fusese conducătorul de-o clipă al celor trei principate, alcătuitoare ale României de mai târziu și care a devenit apoi simbolul național al unirii tuturor românilor.
De la luarea domniei (1593), a pregătit Țara Românească de luptă, pentru că o considera „o poartă a Creștinătății”, care trebuia să rămână stavilă întru apărarea valorilor europene.
A câștigat o seamă de bătălii cu Imperiul Otoman (Călugăreni), fiind considerat un posibil eliberator al Constantinopolului.
Pentru a-și întări puterea, a creat sub egida împăratului habsburgic, un bloc puternic antiotoman, a adus sub autoritatea sa Transilvania și Moldova; a aplicat „planul dacic”, demonstrând că Transilvania – țară majoritar românească sub aspect etnic – poate deveni și politic românească, în frunte cu domn român.
A fost imortalizat de artiști europeni în tablouri aflate la Madrid ori la Viena, spaniolul Lope de Vega i-a făcut un portret literar, iar românii i-au închinat sute de cărți și i-au ridicat zeci de statui.
Figura lui Mihai Viteazul a însuflețit inimile românilor de la 1848 la 1918, când s-a construit România și de-atunci încoace mereu, ori de câte ori țara a fost în primejdie. Astfel, el a devenit un „părinte al patriei”, ca Ioana d’Arc pentru francezi sau George Washington pentru americani.
Partenerii noștri
