Dimitrie Cantemir e un nume de rezonanță românească și europeană în același timp. S-a stins din viață acum aproape 300 de ani și a domnit meteoric în Moldova acum 290 de ani, unde a avut o domnie scurtă, mai semnificativă, dar a rămas ca un mare cărturar din stirpea lui Leibniz și Montesquieu.
El a pregătit, cumva, pentru noi, pentru români, epoca luminilor. A fost primul român membru al unei academii străine, ales în 1714 la Berlin. S-a format la lumina unor mari culturi, în primul rând – cea răsăriteană-bizantină, apoi cea occidentală-latină și, în fine, cea turco-arabă, pentru că a trăit mulți ani la Constantinopol. A scris opere istorice, geografice, literare, lingvistice, muzicologice, are un tratat de muzică turcească; filozofice, teologice, fiind un adevărat, am spune azi, enciclopedist.
Cantemir a murit în Rusia, la curtea Țarului Petru cel Mare, unde a trăit spre finalul vieții, sperând să vadă civilizația european-occidentală transplantată în Răsărit, după cum promisese Țarul.
Astăzi ne putem mândri cu faptul că el, Cantemir, e singurul român trecut cu numele pe frontispiciul Bibliotecii Sainte-Geneviève de la Paris, alături de cei mai mari creatori de valori spirituale din lume. Cantemir este contemporanul nostru.
Partenerii noștri
