În ianuarie 1432 – adică în urmă cu 590 de ani – își încheia viața și domnia pe tronul Moldovei Alexandru cel Bun, cu puțin timp înainte de căderea Constantinopolului sub otomani și de finalul Războiului de O Sută de Ani dintre Anglia și Franța. Era fiul lui Roman I Mușat, primul voievod autointitulat „singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Românești a Moldovei, de la munte până la țărmul mării”.
- A pus bazele principalelor instituții politice, administrative și bisericești ale țării, încurajând comerțul, circulația monetară, agricultura.
- A obținut recunoașterea oficială a Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia Ecumenică. A înființat prima episcopie a armenilor de la Suceava.
- A adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sf. Ioan cel Nou, eveniment care i-a marcat pe români până azi și a fost imortalizat în frescele multor biserici medievale.
- S-a recunoscut vasal al regelui Poloniei, dar a navigat cu succes pe marea rivalității ungaro-polone, salvând integritatea țării; i-a acordat în chip decisiv sprijin militar regelui polon în luptele acestuia cu Cavalerii Teutoni.
În viziunea romanticilor, Alexandru cel Bun a trăit într-un timp idilic, în care Mihai Eminescu își plasează un personaj – călugărul Dan – din nuvela fantastică „Sărmanul Dionis”. Dacă sub Dragoș și Bogdan I s-a fondat Moldova, Alexandru cel Bun este considerat un părinte organizator al patrie, pregătitor al epocii de glorie din secolul eroic al lui Ștefan cel Mare.
Partenerii noștri
