Te-ai gândit vreodată să ai un mentor? Studiile spun că ar fi o decizie foarte bună. Pentru indivizi, șansele de a fi promovați cresc de 6 ori dacă sunt și mentori, iar dacă au unul de 5 ori, conform unui studiul al Universității Wharton din SUA. Pentru organizații, șansa de a-și păstra angajații crește semnificativ dacă aceștia trec printr-un program de mentorat.
Ca să ai un mentor, tot ce trebuie să faci este să te uiți la oamenii care te inspiră datorită experiențelor acumulate, a valorilor afișate și trăite, a rezultatelor obținute sau ideilor exprimate și să le soliciți ajutorul.
Mentoratul este o cale mai scurtă și mai interesantă de învățare prin care ai acces la toată experiența și expertiza unei persoane cu care interacționezi, de la care primești inspirație și ajutor pentru acțiunile și deciziile tale strategice sau de zi cu zi.
Poți primi răspunsuri la întrebările pe care nu ai avut curajul să le adresezi până acum, poți primi ajutor ca să îți setezi corect și realist obiectivele de carieră si business, poți primi feedback valoros și constant despre tine și evoluția ta și poți să-ți dezvolți mult mai rapid abilitățile.
Mai mult, majoritatea relațiilor de acest gen nu sunt formale și deseori nu costă nimic. Oamenii care ating un nivel avansat în carieră deseori ajută doar din dorința de a-i scuti pe alții să treacă prin aceleași greșeli.
În România mentoratul este însă puțin cunoscut și foarte puțin practicat.
Sigur, este normal să ne uităm suspect spre astfel de inițiative într-o cultură în care peste două treimi dintre oameni nu au încredere în cei din jur.
Dar poate asta e doar încă un motiv pentru a promova mentoratul și prin aceste procese încrederea între noi, încrederea în umanitate.
Pe tine cine te ajută să zbori? Cine crezi că ți-ar putea fi mentor dintre oamenii pe care îi cunoști? Și…de ce nu îți este încă?
Partenerii noștri