O bună vreme din carieră am petrecut-o lucrând cu păduri și urși.
Când eram în zone cu urși era o glumiță că cea mai bună strategie de supraviețuire este să alergi când vezi ursul. Deși tu nu ai cum să alergi mai repede ca regele pădurilor, trebuie să alergi mai repede doar ca cel mai încet om din preajma ta.
Deși este o glumă, spune multe despre cultura noastră și deseori mă întâlnesc cu această mentalitate, mai ales în organizațiile care pun mare preț pe competiție.
Am văzut în multe organizații că, deși se setează obiective, oamenii sunt mai puțin interesați de atingerea lor și își investesc energia în a părea mai productivi ca cei din jurul lor.
Și, culmea, strategia funcționează.
Indiferent cât de departe este echipa sau organizația de rezultatul propus, dacă tu reușești să fii printre „învingători”, ești safe.
De multe ori nu există consecințe, dar chiar dacă se supără șeful, tu ești safe, că ești printre cei productivi. Chiar dacă această productivitate înseamnă să performezi la jumătate din potențialul tău.
Asta e calea sigură spre mediocritate și spre organizații în care oamenii nu caută satisfacție, ci securitate.
Cultivarea competiției interne face rău oamenilor, culturii și rezultatelor. Pentru a vedea asta însă trebuie să avem curajul de a vedea dincolo de fricile noastre, care deseori ne paralizează. Ca indivizi, deseori nu realizăm că este mai eficient să atingem o siguranță colectivă a grupului, prin colaborare, decât să încercăm să-i învingem tocmai pe cei cu care ar trebui să colaborăm. Ca lideri, ar trebui să ne uităm la ce comportamente încurajăm și ce gesturi premiem conștient sau inconștient. Degeaba vorbim de munca în echipă, dacă toată recunoașterea și recompensele noastre se duc doar la oamenii care se ridică deasupra celorlalți, indiferent de modalitate. Locul competiției nu e în organizațiile și echipele noastre.
Partenerii noștri
