„Nu găsim oameni pe piață” este un enunț pe care îl aud des de la lideri și manageri în interacțiuni. E un punct, o perspectivă care duce la un blocaj. Noi, ca organizații, ca antreprenori, nu avem de făcut nimic, noi nu putem influența situația, că vorbim de piață și nu de noi. Adica noi nu avem nici o vină.
Există cel puțin 2 întrebări care ar merită explorate în astfel de situații:
- oare ce avem noi de oferit? Suntem atractivi și realiști sau vrem să primim mult și să dăm puțin? Dacă ne uităm la cifre, observăm că sunt 12 milioane de oameni fără loc de muncă, doar în Europa și 54% dintre angajații din România se gâmdește să-și schimbe locul de muncă.
- oare ne uităm la oamenii noștri? Oare putem recunoaște talentul? Că dacă tu nu găsești potențial la tine în organizație, probabil nu cu piața ai o problemă.
Cele două întrebări au un punct comun între ele, atenția la oameni. Indiferent dacă vorbim de nivelul de salarizare, de bonusuri, de recunoașterea și aprecierea meritelor, de posibilitățile de promovare sau despre viziunea companiei, trebuie să ne gândim la oameni la stabilirea acestora.
Înainte să ne gândim la piață, nu e mai simplu să ne uităm la cultura noastră organizațională? Sau să întrebăm pe cei care deja sunt la noi în organizație dacă ei ne văd atractivi? Și dacă nu, ce ar fi de făcut ca să devenim mai competitivi?
A da vina pe factorii externi, pe care nu îi putem controla nu este niciodată o soluție. Chiar dacă este adevărat ce spunem, controlul nu e la noi, iar frustrarea nu cauzează decât inacțiune.
În schimb poți alege să fii mai atent la tine si la oamenii tăi, să fii fair si flexibil și vei avea șansa de a-i atrage pe cei mai buni oameni care există încă pe piață.
Partenerii noștri