Ziua Mondială de luptă împotriva tuberculozei. În România, pandemia a pus multe piedici bolnavilor

  • România este țara cu cele mai multe cazuri de tuberculoză din UE.
  • Tuberculoza poate dezvolta forme grave, dacă nu e depistată la timp.
  • În 2020, au fost diagnosticați cu 1,5 milioane de oameni mai puțini, față de 2019.
  • Specialiștii spun că numărul de cazuri de tuberculoză va crește după pandemie.

Astăzi este Ziua Internațională pentru lupta împotriva tuberculozei. Dacă ne uităm la numărul pacienților diagnosticați cu tuberculoză în 2020, am putea crede că boala va dispărea din România în câțiva ani.

Realitatea este cu totul alta. Pandemia a îngreunat diagnosticarea și a pus multe piedici bolnavilor. Georgiana are 21 de ani și după mai multe analize a fost diagnosticată cu tuberculoză rezistentă. S-a internat în luna februarie a anului trecut, dar a tratat boala mai mult acasă decât la spital.

Georgiana Bădănău, pacientă: „M-a externat undeva la o lună și jumătate după ce m-am internat, ceea ce nu trebuia pentru că noi în general stăm între 3 și 6 luni la spital, după cum ne simțim”.

Tuberculoza poate să aibă atât forme moderate, cât și grave. Nici formele moderate nu sunt ușor de suportat. Paula Rusu este unul dintre acești pacienți. Deși a avut o formă mai ușoară, plămânii ei au fost afectați din cauza faptului că diagnosticul a venit după 6 luni.

Am avut o perioadă în prima parte a tratamentului în care, din cauza durerilor de articulații generate de tratament, realmente mă dădeam jos din pat în genunchi, nu mă puteam ridica din cauza durerilor”, a declarat Paula Rusu.

Fiecare persoană bolnavă care nu a fost diagnosticată poate infecta până la 15 oameni

După ce s-a vindecat, Paula a început să se implice în susținerea pacienților. Ea face parte acum din proiectul caravanelor de depistare activă a tuberculozei. Prin program se urmărește diagnosticarea persoanelor din medii vulnerabile. „Sunt patru cabinete mobile care chiar și în această perioadă extrem de complicată a pandemiei au reușit să străbată nouă județe din zonele roșii din țară cu tuberculoză și să facă depistarea tuberculozei în comunitățile rurale”, a mai spus Paula Rusu.

Într-un an, fiecare persoană bolnavă care nu a fost diagnosticată poate infecta până la 15 oameni. „Probabil că ceea ce vom observa anul ăsta și foarte sigur anul viitor va fi o creștere a numărului de oameni cu tuberculoză, de cazuri de tuberculoză, mai ales contacți în familie sau între cei cu care locuiești și ești în contact”, a afirmat Lucica Dițiu, de la Organizația STOP TB.

Trebuie să știi că o dată diagnosticat, după primele două săptămâni de tratament, pacientul se negativează și nu mai poate infecta alte persoane. Tocmai de aceea este foarte imporatant să mergi la medic încă de la primele simptome.