- European Film Awards a adăugat Astra Film Festival (AFF) pe lista marilor festivaluri de film documentar.
- Organizatorii Festivalului Astra Film vor putea face nominalizări directe pentru ediția din acest an a Premiilor Academiei Europene de Film.
- Documentarele eligibile pentru premiile Academiei Europene de Film din 2022 trebuie să aibă lungmetraj.
Consiliul Academiei Europene de Film (European Film Awards) a adăugat Astra Film Festival (AFF) pe lista marilor festivaluri de film documentar, au anunțat organizatorii evenimentului românesc. Lista include evenimente precum IDFA, Vision du Reel, Cinema du Reel, CPH Dox sau festivaluri importante cu o secțiune de documentar.
Ca urmare a acestei decizii, organizatorii Festivalului Astra Film vor putea face nominalizări directe pentru ediția din acest an a Premiilor Academiei Europene de Film, considerate a fi Oscarul european.
Documentarele eligibile pentru premiile Academiei Europene de Film din 2022 trebuie să aibă lungmetraj (cel puțin 70 de minute), să fie producții europene și să fie lansate oficial între iunie 2021 și mai 2022. De asemenea, acestea trebuie să îndeplinească cel puțin una dintre următoarele condiții: să fi fost premiate la un festival important, să fi fost selectate la cel puțin trei festivaluri importante sau să fi fost lansate în cinematografe în cel puțin trei țări.
Astra Film Festival
Din 1988, Premiile Academiei Europene de Film celebrează excelența în producția cinematografică. Ceremonia de decernare a Premiilor Academiei Europene de Film are loc în luna decembrie la Berlin, în anii impari, și în alte orașe europene, în anii pari.
În acest an, ceremonia va avea loc în capitala Islandei, Reykjavik. Nominalizările trebuie făcute până la 31 mai, iar nominalizările oficiale vor fi anunțate până la 8 noiembrie.
„Suntem încântați de această recunoaștere a prestigiului european al Astra Film Festival. Este o confirmare a profesionalismului dovedit de festivalul nostru timp de trei decenii, ca urmare a unui efort susținut, greu de imaginat”, a declarat Dumitru Budrala, directorul fondator al Astra Film Festival.
Partenerii noștri