Caesaropapia este un concept modern creat de profesorul Justus Hennig Böhmer de la Universitatea din Halle care voia să sugereze o situație proprie Bizanțului din secolele VI – VIII când autoritatea imperială o controla pe cea eclezială (un fenomen invers numit papocezarism avea loc în Occidentul latin unde controlul pontifilor asupra suveranilor era lege).
Cezaropapismul era cuprins în legislația bizantină a epocii lui Justinian când, în 529, echipa de juriști ai lui Trebonianus a creat Corpus iuris civilis, o sinteză a dreptului roman. Conceptul pleca de la un vestit pasaj al evangheliei lui Matei – „Dați Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu” – și a fost importat în Apus ca urmare a faimoasei „lupte pentru investitură” între papa Grigore al VII-lea Hildebrand și împăratul german Henric al IV-lea, juriștii imperiului folosind în avantajul lor textul latin de secol VI aplicat realităților occidentale de secol XI. Pentru cunoașterea acestor elemente esențiale de teologie politică a fost creată, în 1088, la Bologna, o instituție nouă de învățământ care a primit numele menit unei strălucite cariere de Universitas.
Partenerii noștri
