„Guvernul Cîțu a fost demis cu un scor fabulos – 281 de voturi! Este victoria voastră, a tuturor românilor!”, a anunțat Marcel Ciolacu, președintele PSD.
„Drum bun, domnule Cîțu! O țară întreagă a stat blocată în demisia dumneavoastră și iată că, astăzi, demiterea a avut loc. E important ca din acest moment criza politică provocată de premierul Cîțu să se încheie cât mai repede. Pe cetățeni îi interesează ca cineva să se gândească la ei și nu la putere, de dragul puterii. Oamenii se luptă azi cu scumpiri, pandemie, un sistem sanitar ajuns la limită, nesiguranța cu privire la rămânerea școlilor deschise. Toată lumea știe că avem o problemă sistemică, că încrederea în stat a ajuns la cote minime, iar situația este absolut dramatică. Regretabil, această criză a fost provocată și escaladată de domnul Cîțu, care, pentru a câștiga puterea în partid, a sacrificat o coaliție funcțională”, afirmă Dacian Cioloș, președintele USR PLUS.
„Florin Cîțu a fost demis. Toți parlamentarii USR PLUS au votat pentru plecarea prim-ministrului care a aruncat România în haos. USR PLUS cere responsabilitate din partea PNL și a președintelui Klaus Iohannis. Prea multe luni, România a fost prizoniera congresului PNL. De astăzi, alegerea e simplă: un guvern cu USR PLUS sau cu PSD. Florin Cîțu a fost demis pentru toate reformele blocate în ultimele luni, pentru eșecul campaniei de vaccinare, pentru folosirea banilor și a funcțiilor publice pentru cumpărarea voturilor la congresul PNL. România poate merge mai departe doar cu premier care să nu blocheze reformele așteptate de 30 ani și cerute de milioanele de români care în urma cu doar un an votau USR PLUS și PNL. Premierul acesta nu e Florin Cîțu”, anunță USR PLUS.
PSD a depus săptămâna trecută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu”.
Şi parlamentarii USR PLUS şi AUR au făcut un demers asemănător, însă a fost atacat la CCR. Membrii Birourilor Permanente au decis că moțiunea de cenzură a USR PLUS – AUR va fi dezbătută şi votată după publicarea motivării Curții Constituționale.
Partenerii noștri